Sunt primar din ’57… – TOPUL PRIMARILOR PE VIAȚĂ. „Pe vremea lui Ceaușescu, te trimiteau la școli de partid, nu ca acum, când candidează cine vrea”

Publicat: 06/06/2012, 23:26
Actualizat: 11/11/2014, 10:36

Sunt primari de-o viață și, chiar dacă au trecut de mult de vârsta pesionării, s-au înscris din nou în cursa pentru un nou mandat. Ionel Fărcaș, primarul comunei Apahida, județul Cluj, are aproape 80 de ani, și 38 dintre ei i-a petrecut la primărie. El este cel mai longeviv edil din România.

Prima oară a fost ales în 1957, când era membru PCR, acum candidează pentru al cincilea mandat după Revoluție, din partea PNL.

Primii 22 de ani de primărie i-a făcut între 1957 și 1979, când a fost eliberat din funcție prin ordin PCR. „A fost cel mai neplăcut episod din viața mea de primar, dar erau alte vremuri pe atunci. Dacă așa s-a dat ordin, am respectat. Dar am fost foarte trist atunci”, a declarat Ionel Fărcaș, pentru gândul. Cu toate acestea, după aproape 17 ani de pauză, el a fost reales în 1996, „la chemarea cetățenilor”.

În ciuda vârstei, primarul al comunei clujene crede că nu există un edil mai bun ca el pentru Apahida, mare său avantaj fiind experiența bogată pe care o are. „E foarte plăcut să fii atâția ani primar, nu am greșit prea mult, am crescut odată cu comunitatea. La ce infecție era pe locul casei de cultură, de exemplu, și cum e acum… Mai e și relația mea cu oamenii, pe care îi cunosc, le știu nevoile și ei mă știu pe mine. Nu cred că există cineva care să-i cunoască mai bine decât mine”, a spus Fărcaș.

SURSĂ FOTO: Gazeta de Cluj

Când vine vorba de viața de primar, Fărcaș nu găsește ceva mai potrivit decât versurile imnului PDL, „Verde înrourat” – „e și grea, e și frumoasă viața” de primar. Susține că a realizat multe, în 38 de ani, a construit școli, săli de sport, a renovat primăria și și a făcut drumurile. Ionel Fărcaș are însă și motive să fie nemulțumit.

„Sunt multe lucruri pe care oricât ai vrea să le faci, nu ai cum. În fiecare seară mă gândesc dacă a plecat de la mine vreun locuitor nemulțumit. Plus că mai e și problema cu familia, eu plec dimineața la 6 și mă întorc la 10 seara. Copiilor le e dor de mine, și soției. Sunt atât de ocupat încât n-am reușit să ajung nici la festivitatea de absolvire a fetei mele mai mici”, a povestit primarul.

Ioan Balint, primar de 28 de ani: „Nu mă opresc aici, candidez până nu mai pot”

Ioan Balint, primarul comunei Uileacu de Beiuș, județul Bihor, candidează pentru un nou mandat, fiind zilele acestea în pline pregătiri electorale. Dacă la început Balint a fost independent, în 28 de ani de administrație locală a trecut pe la PSD, PDL, iar acum e candidatul PNL. Când a fost ales pentru prima dată avea doar 34 de ani. „Eram tânăr pe atunci în 1984 când am fost ales primar. Au fost contracandidați și atunci, dar acum parcă e mai greu. Am 5 candidați care toți s-au unit împotriva mea”, a declarat el, pentru gândul.

Chiar dacă 28 pare un număr mare, anii petrecuți la cârma comunei Uileacu de Beiuș nu au fost suficienți pentru Ioan Balint: „Normal că vreau să mai candidez până când nu mai pot. Dacă nu îmi plăcea, nu o făceam”.

SURSĂ FOTO: Publimedia

Ștefan Sîchin, după 27 de ani: „Veniți la noi să vedeți ce frumos e, o adevărată comună europeană!”

Următorul în topul celor mai longevivi primari din România este edilul comunei Bolotești, județul Vrancea. Ștefan Sîchin, care a condus comuna timp de 27 de ani, vrea să câștige un nou mandat de primar, candidând din partea PSD-ului.

Primarul vrâncean și-a început povestea cu un sfat pentru actuala clasă politică și modul în care sunt selectați candidații. „Pe vremea lui Ceaușescu era altcumva, cei care voiau să candideze erau școliți, erau puși în fața Comitetului, te analizau, apoi te trimiteau la școli de partid, nu ca acuma, când candidează oricine vrea. Ar trebui să se țină cont și de asta”, a spus Sîchin, contactat de gândul.

A fost ales prima dată în 1982 și-și amintește că primul lucru pe care l-a făcut a fost amenajarea unui teren de sport. „Am fost foarte fericit atunci că am realizat ceva. Dar eram și conștient că mă așteaptă treabă multă. Așa că de fiecare dată când îmi iese ce vreau să fac, mă simt fericit. Acuma avem și veceuri în interior, și electricitate, chiar și o stație prin care anunțăm oamenii de evenimentele locale sau dacă vine vreun necaz”, a zis primarul de la Bolotești.

Întrebat de gândul care este cea mai urâtă experiență din viața de primar, Ștefan Sîchin a răspuns prompt. „Când a fost gripa aviară și a venit Flutur să ne omoare toate găinile”. Edilul se mândrește însă că a reușit să obțină bani frumoși din această operațiune. „Am ieșit sute de oameni în stradă și am protestat și nu ne-am lăsat până nu ne-a dat cât am vrut. 250 de mii găina, 125 oul și puiul de sub cloșcă și 650 de mii curcanul”, a spus vrânceanul.

SURSĂ FOTO: Ziarul de Vrancea

Tradiția de victorie – serbare câmpenească

Sîchin spune că are un program încărcat. Se trezește „odată cu găinile”, la ora 6 dimineața, apoi pleacă la primărie unde este așteptat de sătenii cu probleme. „Mie îmi place că am treabă, pentru că eu chiar vreau să îi ajut pe oameni. Pe oameni nu trebuie să-i minți, că dacă faci asta, ai încurcat-o. Eu nu merg și niciodată nu am mers din poartă în poartă la oameni că să le cer să mă voteze, ei au venit la mine”, a spus primarul din Bolotești.

Și dacă tot spune că sătenii îl susțin, Ștefan Sîchin a instituit un obicei, după câștigarea fiecărui mandat organizând o serbare câmpenească, cu mâncare și băutură pentru oameni. Cu toate acestea, se pare că totuși locuitorii nu participă la petrecere pentru el, ci pentru distracție. „Ei, la dracu` vin pentru mine, vin ca să se simtă bine la iarbă verde”, a spus el râzând.

Deși declară că au fost 27 de ani frumoși, următorii patru speră să fie ultimii ai carierei sale de primar. „Sper să fie ultimul mandat, gata. Vreau să vin la primărie doar în vizită, la o cafea cu colegii”, a conchis primarul.

Gheorghe Stelian: M-am gândit că nu o să stau mult

Locul 4 în topul celor mai longevivi primari îi revine lui Gheorghe Stelian, primar în comuna Parva, județul Bistrița-Năsăud, cu 23 de ani petrecuți în fruntea administrației locale. Acum candidează pentru un nou mandat, fiind candidatul USL-ului pentru comuna Parva.

Născut și crescut în Parva, Stelian a fost învățător la școala locală până în 1980, când a fost chemat la primăria Bistrița, ca inspector. Pe 5 mai 1989, „din ordinul tovarășului”, a fost numit viceprimar în comuna Viișoara pentru șapte luni, în decembrie fiind ales prin vot deschis în funcția de primar.

După doar patru zile, pe 27 decembrie 1989, a fost chemat înapoi acasă, la Parva, iar după multe discuții cu colegii și cu familia, s-a mutat la primăria comunei natale. „Vin pentru o scurtă perioadă, mi-am zis atunci. Doar aici am mâncat mere pădurețe, în pârâul ăsta m-am scăldat…M-au ales oamenii și am acceptat, gândindu-mă că n-o să stau mult. Și m-am luat cu treaba și așa au trecut 23 de ani”, a spus, pentru gândul, edilul.

SURSĂ FOTO: Bistriteanul

Pe lista realizărilor sale, cel mai mult se mândrește cu faptul că a adus televiziunea și sistemul de telefonie în comună, în 1992, apoi în 1999, când a construit un dispensar medical „ca la carte”, ultima sa realizare fiind construirea unei baze sportive, cu teren sintetic și nocturnă.

Cum arată o zi de lucru? „Mă trezesc pe la 7, cafea nu beau așa că vin direct la muncă. Audiențele le încep încă de pe drum, până la primărie, apoi, după-masa, merg pe teren să văd ce lucrări sunt. Ajung acasă pe la 5-6 seara”, a povestit primarul bistrițean.

Deși spune că nu este obosit după cei 23 de ani la primărie, Gheorghe Stelian spune că e ultima dată când candidează. „Nu mai vreau alt mandat. Mai încerc o dată, la alegerile astea, poate îmi iese”, spus la final actualul primar.

Ion Gogoriță, primar Nistorești: „Cele mai frumoase clipe sunt momentele când babele mă pupă și copiii mă iau în brațe”

Locul 5 în topul edililor veterani este ocupat de trei primari, cu un număr egal de ani petrecuți a cârma administrației locale: Florin Farcășiu, comuna Târnova, județul Arad, Marian Mărgărit, comuna Boldu, județul Buzău, și Ion Gogoriță, comuna Nistorești, județul Vrancea.

„Eu am făcut multe în toții anii ăștia, nici nu știu de care să zic prima dată. Am făcut școala centrală, că eu sunt învățător la bază și mă preocupă educația copiilor. Le fac la oameni baluri tradiționale la căminul cultural, cu intrare liberă și este extraordinar să fiu în mijlocul tinerilor. Cele mai frumoase clipe sunt momentele când babele mă pupă și copiii mă iau în brațe”, a spus Gogoriță, candidat pentru un nou mandat de primar, alături de social-democrați.

Întrebat dacă a fost contactat de alte partide pentru a se „transfera”, primarul vrâncean a răspuns categoric. „Întotdeauana am fost cu Partidul Social Democrat. Niciodată nu a îndrăznit nimeni să se întindă la mine, să mă ceară, pentru că ei știu că eu am principii sănătoase despre viață, societate și comunitate. Cultura populară tradițională este sufletul meu”, a mai zis acesta, contactat de gândul.

SURSĂ FOTO: Ziarul de Vrancea

Ion Gogoriță a fost ales primar în ianuarie 1990, pe vremea când avea doar 35 de ani, și se mândrește cu faptul că de fiecare dată a câștigat alegerile din primul tur, cu „rezultate de excepție”. Primarul povestește despre experiența de primar cu pasiune, spunând că este un „lucru extraordinar dacă pui suflet”. „Când am venit eu în `90 primar, lumea avea nevoie de echilibru și încredere și m-au ales pe mine să le transmit. Eu nu mă văd altcumva decât primar. Mereu stau ca pe ace dacă nu sunt la primărie sau printre oameni, mă satisface când mă duc să-i ajut”, a povestit Ion Gogoriță.

Cu toate acestea, edilul vrâncean a recunoscut că a avut și momente mai proaste. „Experiențe urâte sunt atunci când ai de-a face cu cineva, cu un cetățean care habar n-are ce vrea, ce solicită. Vin unii cu niște reclamații, dar ei nu știu de fapt ce reclamă”, a spus la final primarul comunei Nistorești.

Topul 5 cei mai longevivi primari

1. Ionel Fărcaș (PNL), primar de 38 de ani – comuna Apahida, județul Cluj

2. Ioan Balint (PNL), primar de 28 de ani – comuna Uileacu de Beiuș, județul Bihor

3. Ștefan Sîchin (PSD), primar de 27 de ani – comuna bolotești, județul Vrancea

4. Gheorghe Stelian (USL), primar de 23 de ani – comuna Parva, județul Bistrița-Năsăud

5. Ion Gogoriță (PSD), primar de 22 de ani – comuna Nistorești, județul Vrancea

Florin Farcășiu (PNL), primar de 22 de ani – comuna Târnova, județul Arad

Marian Mărgărit (PSD), primar de 22 de ani – comuna Boldu, județul Buzău

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Copiii de 10 ani ar putea face închisoare pe viață, propune o lege din Australia